duminică, 17 aprilie 2011

Producatorul iPad vrea sa investeasca 12 mld. $ in Brazilia

i
foxconn,productie,ipad,iphone,brazilia,fabrica brazilia,asamblare electronice

Producatorul iPad vrea sa investeasca 12 mld. $ in Brazilia

Foxconn Technology Group, producatorul Apple iPad si una dintre cele mai mari companii de asamblat electronice din lume, vrea sa investeasca 12 miliarde de dolari in urmatorii 5-6 ani pentru a extinde productia in Brazilia, marcand astfel cea mai mare investitie a companiei taiwaneze in afara granitelor, relateaza Bloomberg.

"Este logica mutarea in Brazilia, dar suma (investitie-n.r.) este prea mare. Principalele motive ale deciziei constau in regimul taxelor din regiune si apropierea de pietele emergente", a spus Vincent Chen, analist in cadrul institutiei financiare Yuanta din Taipei.

Extinderea productiei in Brazilia ar putea ajuta compania taiwaneza, care are peste 1 milion de angajati in China, sa-si reduca dependenta fata de unitatea de baza din sudul Chinei.

De asemenea, LG Electronics si Motorola Mobility Holdings au anuntat la randul lor ca isi vor extinde productia in Brazilia, cea mai mare economie din America de Sud.

Unitatea de productie pe care Foxconn intentioneaza sa o deschida ar putea crea 100.000 de locuri de munca in Brazilia, potrivit ministrului brazilian al Stiintei si Tehnologiei, Aloizio Mercadante.

Foxconn vrea sa obtina din partea autoritatilor locale garantii in ceea ce priveste infrastructura: energie electrica, servicii Internet broadband si acces catre aeroport.

Fabrica ar urma sa produca tablete PC, insa Foxconn deja realizeaza laptop-uri in Brazilia pentru Hewlett-Packard (HP), relateaza sursa mentionata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu